Calm, calm

Tocmai mi-a trecut prin cap o idee nebuna nebuna. Intotdeauna ma sperie ideile mele nebune. Pentru ca sunt destul de nebuna sa le pun in aplicare. Dar ar fi muuult prea tare!

Free love

If you've been hidding from love, I can understand where you're coming from
If you've suffered enough, I can understand what you're thinking of, I can see the pain that you're frighten of
I'm only here to bring you free love, let's make it clear that this is free love
No hidden catch, no strings attached
Just free love

De ce nu ar fi frumoasa? Dragostea libera. Fara complicatii, doar pentru momentul asta, pentru ca traim doar acum, aici. Multi ar fi tentati sa o confunde cu promiscuitatea, dar nu e adevarat, depinde de cum intelegi termenul. Pentru mine nu e o scuza, e doar un fapt, sa iubesti fara complicatii, fara sa te gandesti la ziua de maine, la casatorie, la copii, la apartament, la catel, la infidelitate, la cum sa pastrezi flacara aprinsa, la altii - da, la altii, nu inteleg dragostea libera ca un pretext ca sa fii cu mai mult de o persoana in acelasi timp, nu la asta ma refer.

Dar oare exista?

Cool Thailand

Sambata, 30 august
O prietena vine maine in vizita pentru 2 saptamani. Planul initial era sa plec din seara asta la Bangkok si sa o astept a doua zi la aeroport. Aveam chef de iesit in oras, ceva linistit, si aveam chiar vreo trei optiuni, singura problema era sa aleg intre ele. Buuun.

La birou, o colega care tocmai se intorsese de la Bangkok dimineata, ma aude ca vreau sa rezerv un hotel langa Khaosan. "Nu e o idee prea buna sa stai pe langa Khaosan". Eu, total pe dinafara, bineinteles, : "De ce?" "Pai, noaptea trecuta a fost destul de agitata in Bangkok din cauza manifestatiilor, care sunt aproape de Guvern, deci de Khaosan." ???!!!! Deci am ratat faptul ca a inceput un razboi in Georgia, ca jocurile olimpice au inceput si ca s-au terminat si ca in Bangkok erau manifestatii de vreo saptamana. Poate ca ar trebui totusi sa ma uit din cand in cand la televizor. In caz ca incepe al treilea razboi mondial sau ca vine ciclonul sau stiu eu ce evenimente au un rasunet mondial mai mare decat cele mentionate mai sus, as evita momente penibile.

In lumina acestor noi descoperiri, incep sa ma informez, aflu ca s-a inchis aeroportul din Phuket, ma gandesc ca ar trebui totusi sa ma ingrijorez un pic, macar pentru ca prietenei mele ii este frica de avion si ca dupa 11 ore de zbor nu i-ar pica bine sa afle ca nu poate ateriza pentru ca au inchis aeroportul sau ca aterizeaza in plina lovitura de stat.

Jur ca nu m-am panicat, am pus si eu mai multe intrebari de genul oare or sa inchida aeroportul din Bangkok, nu e mai bine sa nu ma duc seara in Bangkok si sa raman in Pattaya, sugestie pe care mi-a facut-o colega mea tailandeza de altfel. Aeroportul e la o ora jumate de mine, putin mai departe decat daca as pleca din Bangkok, seara oricum nu o sa ma amuz sa ies in oras cand sunt totusi manifestatii, politie, si incidente. Poate sunt eu exagerata, dar e prima mea lovitura de stat (ma rog, nu e inca o lovitura de stat, dar intentia conteaza, nu?).

Rezultatul e ca prietena mea tailandeza, francezii si chiar seful meu aproape ca-mi spun ca sunt paranoica, cum de ma gandesc sa ma ingrijorez sau sa-mi schimb planurile. Viata isi urmeaza cursul foarte normal in Bangkok, poate e mai mult trafic dar in nici un caz vreun motiv de ingrijorare.

La pranz mananc cu Ae intr-un mic restaurant unde e si un televizor, care transmite o manifestatie life. Din momentul asta mi-a cam trecut ingrijorarea. Arata ca un fel de festivalul berii (de altfel Ae imi spusese deja ca vanzatorii ambulanti stau pe langa manifestanti, ca sa le ofere o paleta suficienta de mancare si bauturi racoritoare, effort politique oblige) doar cu raportul vorbit/cantat inversat. Adica daca la festivalul berii formatiile invitate canta mai mult decat vorbesc prezentatorii, la manifestatiile politice impotriva guvernului manifestantii mai de seama vorbesc mai des si mai mult decat canta formatiile invitate. Cand Ae mi-a spus ca fac pauza ca sa cante o formatie am crezut ca rade de mine, dar nu, chiar a venit un grup pe scena ca sa cante putina muzica, sa se mai relaxeze multimea a fost explicatia lui Ae (mie imi pareau destul de relaxati oricum).

Am hotarat totusi sa plec a doua zi din Pattaya, desi a insemnat sa sifonez putin imaginea personala asupra curajului din dotare, dar zau ca nu vad de ce ar trebui sa "tenter le diable" cum zic francezii, cand ma costa la fel de mult autobuzul pana la aeroport din pattaya, sau taxiul din Bangkok si puteam sa dorm bine mersi in patul meu.

Men

really, cut the bull...

Sex

Nu am nimic impotriva sexului pentru sex. Cand nu e vorba de mine (sau de prietenul meu :)). Sexul atunci cand exista putina emotie, sexul cu sentimente, este cu mult mai bun.

Sexul pentru sex ma face sa ma simt bine pe moment si uneori nici macar atunci. Lasand la o parte chestiunile de morala, religie, conventiile sociale, sexul pentru sex tot imi provoaca procese de constiinta care ii rapesc farmecul si ma fac sa gandesc in loc sa simt, in loc sa ma las purtata de moment.

In plus se bate cap in cap cu teama mea de penibil. De cum e sa te trezesti langa un strain. Sa nu-i stii numele dar sa stii ca iti cunoaste tot corpul, ca stie cum gemi, ca stie cum musti. Sau, mai bine, sau mai rau, nu sunt foarte sigura, sa pleci sau sa plece in noapte, imediat ce ultimele tresariri au incetat.

Ceea ce vroiam sa spun, de fapt, e ca si femeile au nevoie de sex. Eu, cel putin, ca sa nu generalizez. Nu reusesc sa le cred pe cele care spun ca pot rezista luni si ani de zile fara. Sau se mint singure sau nu au cunoscut vreodata pasiunea. Sau au foarte multa vointa, sau au avut experiente prea traumatizante, cazuri pe care le inteleg si le accept.

Revenind, chiar daca am nevoie de sex si da, nu rezist fara prea mult timp (destul de lung totusi, am si eu ceva vointa), nu ma atrage sexul doar pentru sex. De fapt il resping cat pot de mult. Sa zicem ca pentru mine seamana prea mult cu cartofii mei plini de ulei. Daca esti cu adevarat mort de foame, sau chiar nu ai de ales, ii mananci. Daca nu, te abtii, chiar daca suferi de foame, pana gasesti ceva mai bun.

by the way

s-a terminat septembrie.

Adica mi-a trecut obsesia cu ce s-a intamplat sau nu s-a intamplat in septembrie, nu ma mai raportez la asta. Sa vedem la ce o sa ma raportez acum :)

loc de dat cu capul

I'm sooooooooooooo stupid!
Ar trebui sa ma dau cu capul de toti peretii!
Si pe urma sa ma mai dau un pic.
Nu ma invat minte niciodata. Nu sunt in stare sa iau o initiativa.
Nu sunt in stare sa hotarasc ce e bine pentru mine si nu sunt in stare sa vad limpede, sa "citesc" ce vor oamenii din jurul meu. Sau poate trimit eu semnalele gresite. De fapt cu siguranta trimit semnalele gresite.
de fapt sunt o pustoaica care nu stie ce vrea. Nici eu n-as vrea o pustoaica care sa nu stie ce vrea.
Vreau doar un loc unde sa ma dau cu capul de toti peretii!!!!!!!

despre dragoste

Imi iubesc prietenii. Fara conditii.

Egoist, ca orice iubire. Pentru ca stiu ca si ei ma iubesc fara conditii, fara sa ma judece (a nu se intelege ca nu-mi spun verde-n fata cand cred ca gresesc, ceea ce se intampla destul de des). Pentru ca sunt ca mine. Deci probabil iubindu-i pe ei, de fapt ma iubesc si pe mine.

Dar ii iubesc pentru ceea ce sunt, pentru greselile lor, pentru nebuniile lor, pentru defectele lor, pentru ca sunt umani, pentru ca sunt reali si pentru ca exista pur si simplu.

Pentru toate datile cand au fost langa mine, si pentru cand nu au fost.

Pe cei care vor fi acolo mereu si pe cei care au plecat definitiv din viata mea. Stiu ca definitiva nu este decat moartea, dar unele lucruri au murit desi eu inca mai traiesc, si unii oameni nu se vor mai intoarce in viata mea, stiu asta, cum stiu ca soarele rasare la est si nu la nord. Dar eu inca ii mai iubesc.

Postul asta este pentru prietenii mei, pentru cei care isi traiesc viata din plin, telenovelistica pentru noi cei care ii cunostem, pentru cei care lupta si spera, pentru cei care se tem si nu indraznesc inca sa traiasca, pentru cei care se indreapta spre o greseala, pentru ca ii iubesc pe toti.

constatare

Vietile interesante sunt ca rochiile Dior. Trebuie sa ai unde sa le porti si sa fii dispus sa le platesti foarte scump.

minciuna

As vrea doar sa mai stai putin. As vrea doar sa mai stau putin.
As vrea doar ca lumea sa se opreasca un pic, un pic, ce conteaza o secunda in plus sau in minus, sa simt doar pentru o secunda ca totul sta pe loc, sa existe doar prezentul, fara umbra trecutului, fara promisiunea viitorului.

nervi

Imi urasc maselele de minte. Si a devenit atat de normal sa iau calmante puternice in mod constant incat incep sa ma gandesc oare cum e viata fara ele.

wasted

Ma uit la oamenii de pe strada. Si nu-i vad. Ma uit la magazine, baruri, terase, masini, la sticlele de benzina, la standurile cu pantaloni scurti si la frizerii si nu le vad. Motocicleta ma poarta mai departe printre luminile si sunetele verii tropicale care nu-mi spun nimic.

E golul care revine mereu, golul care nu se umple cu nimic, golul care ma sperie ingrozitor pentru ca stiu ca nu pot fugi de el, ca oriunde merg il port cu mine, pentru ca e in mine. Nu stiu de unde vine si de ce. Am crezut candva ca poate in alt timp, in alta viata nu a existat si ca daca imi schimb viata, sau poate daca schimb orasul, sau oamenii, o sa dispara.

In seara asta a revenit cand am vazut 99f. Si m-am vazut atat de clar, in momentele mele de autodistrugere, de incercare penibila de evadare in noapte, in visurile nerealiste despre o lume simpla, calda, mai buna, cu mare, soare si nuci de cocos. Si ironia, care de data asta doare atat de mult, pentru ca-mi confirma ca nici lumea asta, ultimul loc de evadare, nu exista.

Boy meets girl 1

Baiatul nr. 1 o intalneste pe fata nr. 1. La inceput nu se prea plac. El e prea serios si un pic ingamfat, ea e un pic prea zapacita.

Se reintalnesc. Alt oras, alta viata. Raceala care persista la inceput se transforma incet incet in prietenie. Pot sa vorbeasca aproape despre orice. Mai putin despre prietena lui, fata nr. 2, care la randul ei e in alt oras, dintr-o alta viata. De unde apare dilema. A incerca sau a nu incerca? care e sinonima cu "a insela sau a nu insela?" si cu "eu pe cine iubesc?"

Evitarea. Mai bine raman prieteni. Baiatul nr. 1 isi petrece vacanta cu fata nr. 2, fata nr.1 il intalneste pe baiatul nr. 2.

Ezitarea. Au luat decizia buna. Acum sunt cei ma buni prieteni. Povestesc, rad, se joaca, se tachineaza, se ajuta, se intreaba. si totusi, daca...?

Ar vrea sa afle raspunsul dar e mai usor sa lase timpul sa decida. Nu se mai vad o vreme. El pleaca din nou cu fata nr. 2, ea pleaca singura. Povestea cu baiatul nr. 2 e doar ceva ce ar fi putut sa se intample intr-un alt loc si intr-un alt timp.

Cand se revad stiu deja raspunsul. Asa ca incearca. Si e atat de bine. Pentru o vreme. Dupa care apare din nou indoiala, neincrederea. Daca a inselat-o pe ea, nu o sa ma insele si pe mine? Pe cine iubesc?

Gelozia. Baiatul se desparte de fata nr. 2 dar are nevoie de timp si de singuratate. Din pacate timpul pe care il mai au impreuna, in acest oras, in aceasta viata e pe terminate. Baiatul nr. 2 revine pentru o saptmana in oras, iar baiatul nr. 1 devine gelos. Fata nr. 3, cea mai buna prietena a fetei nr. 1 vine in vizita. Baiatul nr. 1 si fata nr. 3 devin buni prieteni.

Dupa multe intrebari, ezitari, lamuriri si reveniri baiatul si fata nu ajung la nici o concluzie. Dar timpul s-a terminat, asa ca scena se muta in alt oras, intr-o noua viata. Cei doi isi dau 3 luni de pauza.

Fata nr. 3 il place pe baiatul nr. 3. Baiatul nr. 3 o intalneste pe fata nr. 1. Cei doi se plac. Fata nr. 3 devine geloasa si rupe orice contact cu fata nr. 1. Baiatul nr. 1 suna putin inainte de termenul de 3 luni si propune o intalnire. Cere si numarul fetei nr. 3, din motive profesionale. Fata nr.1 ii povesteste tot baiatului nr. 3, care devine la randul sau gelos. Acum fata nr. 1 vrea sa ramana cu baiatul nr. 3, baiatul nr. 3 nu stie daca mai vrea sa ramana cu fata nr. 1, iar baiatul nr. 1 tot nu stie ce vrea.

Concluzia

Sunt pe calea cea proasta. Cand a plecat parca a tras cineva cortina si totul a devenit gri si trist dintr-o data. Si imi venea sa-l trag de mana si sa-i spun sa ramana. Nu inteleg ce se intampla cu mine.

E clar ca mi-a placut la inceput. Dupa care mi-a trecut. Dupa care vroiam sa-l bat. La propriu. Si nu la modul descarcare de tensiune sexuala. Dupa care am avut senzatia ca incepem sa comunicam. Minimalist pentru mine dar totusi o mare realizare. Apoi a plecat.

Au fost perioade cand imi doream sa plece mai repede, altele cand as fi vrut sa ramana si altele cand imi era perfect indiferent daca ramane sau pleaca. Mi-a lipsit in prima saptamana, dupa care m-am obisnuit si oricum nu aveam timp sa simt sau sa analizez prea multe. Nu m-am mai gandit de fapt la el. De-asta am fost asa surprinsa de reactia atat de puternica de azi.

O sa ma duc acasa, o sa mananc ceva bun si o sa-mi pun un film. Si totul va reveni la normal.

Surpriza, pranzul si frica

Nu se poate. Nu mi se poate intampla Mie.

S-a intors in dimineata asta. Nu aveam nici cea mai vaga idee bineinteles si cred ca timp de cel putin un minut fata mea a asumat o expresie demna de un debut actoricesc in telenovele. As putea sa jur ca in tot acest timp inima mea a uitat sa bata, dupa care a redemarat cu o viteza impresionanta si un nod a inceput sa mi se formeze in stomac. A trebuit sa ma Concentrez ca sa pot sa vorbesc coerent si mi-am simtit obrajii incalzindu-se si inrosindu-se.

Cred ca am un atac de panica. Sunt prea batrana pentru asta! Chestiile astea li se intampla adolescentilor. Nu mie. Nu am putut sa mananc la pranz. Am meditat putin asupra chestiunii dar stomacul meu a fost atat de revoltat incat am renuntat rapid. Eu nu sar peste masa de pranz din cauza barbatilor.

Ok. Sa ne calmam. Am vrut fluturasi in stomac si nesiguranta. Pentru ca asta face viata interesanta, nu? De parca as avea nevoie de o viata interesanta. Poftim! mi s-a dat ce-am cerut. E o nebunie. Si pe deasupra o nebunie care nu poate merge in nici o directie. De fapt as vedea eu cateva directii in care ar Putea sa mearga. Trebuie sa incetez. Nu am nici un motiv sa cred ca ar fi o nebunie impartasita. Desi am avut impresia ca vad anumite semne e Doar imaginatia mea. Perfect. Acum am inceput sa si gandesc ca o adolescenta. Vad semne. Bravo Cella. Tine-o tot asa.

Incep sa-mi reamintesc de ce ma agat de o relatie de tipul " am depasit momentul foarte pasional, acum tinem unul la celalalt, ne stim si partile cele mai bune si partile cele mai rele, suntem (relativ) in siguranta". Pentru ca ceea ce se ghiceste de partea cealalta a barierei ma sperie. Ma sperie rau.

Psihologice

Am inceput din nou sa citesc bloguri. Nu mi s-a mai intamplat de aproape doi ani de zile, din vara 2006. Am incercat sa gasesc o explicatie pentru treaba asta cu cititul de bloguri. Am mai multe variante de teorii.

Citesc bloguri pentru ca nu sunt multumita cu viata mea actuala si vreau sa evadez in lumea altor oameni. Sa vedem. Ce-i drept in vara 2006, sufeream de sindromul post-despartire. Aveam o viata sociala foarte activa si cu siguranta nu duceam lipsa de povesti personale dar probabil ca in fond nu eram cu adevarat bine si preferam sa ma pierd in lumea altora decat sa ma gandesc la lumea mea. In prezent viata mea sociala nu e asa solida ca de obicei, deci s-ar putea sa se aplice teoria asta.

Citesc bloguri pentru ca ma plictisesc la serviciu. Inexact. Adica am mult de munca si putin timp, mereu apare ceva nou, in sensul sadic al expresiei, deci teoretic n-as avea de ce sa ma plictisesc. Cred ca se aplica tot teoria nr. 1 pana la urma. Citesc bloguri pentru ca vreau sa evadez de la serviciu.

Citesc bloguri pentru ca vreau sa cunosc oameni noi. Din moment ce am si inceput un blog, as zice ca acum am doua argumente pro-teoria asta, dar daca chiar as vrea sa se aplice ar trebui probabil sa las si eu ceva comentarii pe blogurile pe care le citesc. Dar nu o fac niciodata. Ok, deci ceva ce am uitat sa mentionez in post-ul "despre mine" : ma incadrez la categoria voyeur. Si daca chiar vreau sa cunosc oameni noi (prin intermediul blogurilor) nu sunt foarte buna la treaba asta. Pana la urma tot nu gasesc suficiente argumente pentru a sustine teoria nr. 3.

Citesc bloguri pentru ca imi plac povestile. Imi place la nebunie sa ascult/citesc povestile oamenilor. Cred ca e o combinatie de traume din copilarie (basmele lui Petre Ispirescu) si partea de voyeurism din mine. Clar teoria nr 4 se aplica. Intr-o viata anterioara trebuie sa fi fost sultanul Seherezadei.

Concluzia. Ar trebui sa-mi schimb slujba si sa ies la agatat. Acum e cam tarziu, dar promit ca de la anul o sa incerc.

the sweetest thing

Ti-am luat hainele de la spalatorie.

cand se termina septembrie

E ciudat cum unele perioade ma marcheaza si raman blocata intr-un timp care nu se scurge cu aceeasi linearitate a timpului "oficial". De exemplu anul trecut am fost marcata de luna septembrie. Multe lucruri s-au intamplat in septembrie si mi-au dat impresia ca mi-au schimbat din nou viata si timpul a inceput sa se scurga altfel de atunci.

La inceput parea normal, ma raportam la septembrie pentru ca era aproape, trecuse doar o saptamana, apoi doar doua, doar o luna. Pe urma am crezut ca ma raportam la asta pentru ca trebuie sa existe o relatie cauza-efect si cum traiesc efectul, ma raportez mai usor la cauza.

Dar e deja martie si ma intreb de ce am ramas fixata in timp, de ce ma raportez inca la ceea ce s-a intamplat acum 6 luni, de ce septembrie mi se pare atat de aproape si totusi intr-o alta viata. E mirajul departarii, mirajul revolutiei?

Ma tem ca-mi traiesc viata agatata de momente in timp. Ca in septembrie o sa-mi spun, a trecut un an?cand a trecut asa de repede? septembrie a fost ieri! Si in noiembrie o sa spun, acum un an eram acolo, faceam asta, traiam asta. Totusi sunt aici, acum si imi traiesc viata aici si acum, constientizand fiecare zi care trece. Dar sunt si in septembrie si acum 5 ani si peste doua luni in alt timp si alte locuri. Cateodata as vrea sa ma opresc putin din caruselul timp-spatiu si doar sa fiu. Si atunci septembrie va trece in sfarsit. si eu cu el.

Atunci prefer sa raman agatata de septembrie, de povestile, de temerile si de greselile lui, pentru ca imi aminteste de cum te simti cand traiesti viata pe banda de viteza.

Despre mine

Sunt lasa. Mi-e frica sa iau decizii, sa gresesc, sa spun "nu", sa-i ranesc sau sa-i dezamagesc pe cei din jurul meu, sa sufar, sa ma indragostesc, sa raman singura. Realizez ca cele de mai sus sunt legate intre ele.

Sunt dezorganizata. De cativa ani buni am mania listelor. Fac lista peste liste, liste ale listelor, dar nu reusesc niciodata sa fac tot ce imi propun in listele respective. Las totul pe mai tarziu, desi stiu bine ca lucrurile nu se rezolva de la sine. Incep prin a face lucrurile neimportante si las intotdeauna lucrurile importante la urma. Probabil de-asta gestionez bine situatiile de criza (si prost situatiile normale).

Imi plac situatiile de criza. Ma fac sa ma simt in elementul meu. Mult timp am crezut ca nu intru niciodata in panica. Am constatat totusi ca mi se poate intampla, dar foarte rar.

Sunt o perfectionista. Intotdeauna mi se pare ca as fi putut sa fac mai mult, mai bine, mai repede. Nu suport lucrurile neterminate, profesional vorbind, dar las multe lucruri neterminate in viata de zi cu zi, care ma obsedeaza pe urma ani de zile. Am nevoie de sfarsituri. Nu conteaza ce fel de sfarsituri sunt, dar uneori imi privesc viata ca un cititor sau ca un spectator, si vreau sa vad ca un capitol s-a inchis, chiar daca am trecut deja la urmatorul.

Iubesc viata, oamenii, locurile pe care le-am vazut, in care am trait si locurile pe care nu o sa le vad niciodata, ciocolata si hainele scumpe, pantofii si gentile noi, mirosul cartilor si al marii, toamna in Bucuresti, zgomotul si agitatia oraselor mari, petrecerile si viteza. Sunt un demn copil al vremurilor in care traiesc.

Cumpar cat mai multe produse de infrumusetare, in accese de shopaholism si de vinovatie fata de mama care ma bate tot timpul la cap ca ar trebui sa arat mai bine. Am abonament la sala de fitness pentru ca cica trebuie sa slabesc, sa-mi tonific muschii si sa duc o viata mai sanatoasa. L-am folosit de trei ori in patru luni.

Cred ca orice experienta este buna, pentru ca din orice am ceva de invatat, dar repet mereu aceleasi greseli. Nu stiu ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare.

Ascult mai nou mult chill out si jazz, admir apusurile, o sa ajung foarte zen.

Nu astept nimic in afara de ziua de duminica, pe care am urat-o toata viata.

Nu duc lipsa de nimic in afara de sex, dar momentan imi apreciez prea mult linistea - vietii - ca sa o sacrific pe altarul lui. Nu am ganduri de abstinenta, purificare trupeasca sau sufleteasca, sau mai stiu eu ce, sunt pur si simplu bine.Libera.

Orasul

Nu l-am vazut aproape deloc ziua. O singura data am traversat una din strazile care il strabat in lung si nu am retinut decat lumina puternica a soarelui, dezgolind cladirile vechi si urate, amestecatura de obiecte parasite parca pe marginea trotoarului, oamenii grabiti si prost imbracati. Un alt loc. Dar parca mai plin de viata, mai optimist si mai real decat binecunoscuta varianta nocturna. Sau e doar imaginatia mea, alimentata de nostalgia pe care mi-o provoaca totul aici. Pentru ca-mi aminteste atat de bine de Romania anilor '90, de toata adolescenta mea, de o alta viata.

Decorul

Noaptea se lasa repede la tropice. Soarele apune in mijlocul marii si, de unde a apus, cerul se desparte, ca o cortina imensa, o jumatate colorata in albastru din ce in ce mai inchis, ca o pata de cerneala care se intinde dinspre nord si o jumatate care alearga spre capatul opus al orizontului, in nuante rozaliu-violete. E un spectacol extravagant, degradé-ul diferit pe cele doua jumatati ale cortinei, si intunericul care cuprinde cerul intr-o imbratisare rapida, ca un amant nerabdator. Lumina moare sau renaste subit. E noapte sau zi. Fara agonie. Fara compromisuri.