despre dragoste

Imi iubesc prietenii. Fara conditii.

Egoist, ca orice iubire. Pentru ca stiu ca si ei ma iubesc fara conditii, fara sa ma judece (a nu se intelege ca nu-mi spun verde-n fata cand cred ca gresesc, ceea ce se intampla destul de des). Pentru ca sunt ca mine. Deci probabil iubindu-i pe ei, de fapt ma iubesc si pe mine.

Dar ii iubesc pentru ceea ce sunt, pentru greselile lor, pentru nebuniile lor, pentru defectele lor, pentru ca sunt umani, pentru ca sunt reali si pentru ca exista pur si simplu.

Pentru toate datile cand au fost langa mine, si pentru cand nu au fost.

Pe cei care vor fi acolo mereu si pe cei care au plecat definitiv din viata mea. Stiu ca definitiva nu este decat moartea, dar unele lucruri au murit desi eu inca mai traiesc, si unii oameni nu se vor mai intoarce in viata mea, stiu asta, cum stiu ca soarele rasare la est si nu la nord. Dar eu inca ii mai iubesc.

Postul asta este pentru prietenii mei, pentru cei care isi traiesc viata din plin, telenovelistica pentru noi cei care ii cunostem, pentru cei care lupta si spera, pentru cei care se tem si nu indraznesc inca sa traiasca, pentru cei care se indreapta spre o greseala, pentru ca ii iubesc pe toti.