wasted

Ma uit la oamenii de pe strada. Si nu-i vad. Ma uit la magazine, baruri, terase, masini, la sticlele de benzina, la standurile cu pantaloni scurti si la frizerii si nu le vad. Motocicleta ma poarta mai departe printre luminile si sunetele verii tropicale care nu-mi spun nimic.

E golul care revine mereu, golul care nu se umple cu nimic, golul care ma sperie ingrozitor pentru ca stiu ca nu pot fugi de el, ca oriunde merg il port cu mine, pentru ca e in mine. Nu stiu de unde vine si de ce. Am crezut candva ca poate in alt timp, in alta viata nu a existat si ca daca imi schimb viata, sau poate daca schimb orasul, sau oamenii, o sa dispara.

In seara asta a revenit cand am vazut 99f. Si m-am vazut atat de clar, in momentele mele de autodistrugere, de incercare penibila de evadare in noapte, in visurile nerealiste despre o lume simpla, calda, mai buna, cu mare, soare si nuci de cocos. Si ironia, care de data asta doare atat de mult, pentru ca-mi confirma ca nici lumea asta, ultimul loc de evadare, nu exista.